
Corpuri de iluminat cu design modern într-un apartament cu două camere din Brașov
Cel mai recent proiect de iluminat Annora Lighting a constat în amenajarea unui apartament mic și modern dintr-un complex rezidențial din centrul Brașovului.
În cele ce urmează vom descoperi împreună cum designerii de interior au colaborat pentru a îmbina funcționalitatea și designul, realizând o amenajare deschisă și primitoare.
Dacă mobilierul și dispunerea camerelor nu ar impresiona în mod normal, corpurile de iluminat din colecțiile Annora Lighting și obiectele de decor inspirate reușesc să scoată din anonimat întreaga amenajare.
Pentru a profita de lumina naturală care inundă cu generozitate livingul, designerii de la Spatiograf și Interiology au optat pentru o paletă cromatică neutră, în tonuri deschise de bej, roz pudrat și gri, completate cu accente discrete de galben muștar.
În living, mobilierul din lemn a fost completat cu rafturi din structuri metalice, rezultând un mix de materiale și texturi. Păstrând structura metalică a rafturilor, designerii au armonizat întreaga amenajare cu 2 lustre cu abajururi metalice Eglo LONCINO de la Annora Lighting.
Pentru momentele de liniște, lângă canapea a fost amplasată o veioză ce poate fi folosită atât pentru citit, cât și ca sursă de lumină ambientală pentru serile cu prietenii. Puteți vedea mai multe modele de veioze în colecția noastră.
În dormitor regăsim două zone delimitate printr-un cadru metalic ce păstrează direcția de design din living, uniformizând amenajarea. Pentru acest spațiu, designerii au ales să combine mai multe tipuri de texturi și materiale: de la metal până la lemn sau textile. Decorul întregii camere a fost completat de lustra pentru interior Eglo TOWNSHEND cu structură din lemn și design rustic de la Annora Lighting. Corpul de iluminat ales oferă camerei un plus de eleganță și dinamizează întreaga amenajare, mărind spațiul pe verticală.
În cealaltă zonă a dormitorului, plafoniera pentru interior Eglo TOWNSHEND 3 cu corp din lemn cu abajururi orientabile îi lasă pe proprietari să poziționeze lumina acolo unde au nevoie: fie pe șifonier, fie pe comodă. Deși are un design minimalist, plafoniera reușește să mențină eleganța din cealaltă parte a dormitorului, fără compromisuri pentru funcționalitate.
Holul a fost păstrat ca o zonă strict funcțională, cu minim accent pe design. Designerii au ales să direcționeze întreaga atenție către pata de culoare de pe tavan, care contrastează puternic cu pereții albi. În completare, plafoniera pentru interior Eglo GATEBECK cu finisaj negru și design industrial, păstrează stilul modern de amenajare din restul apartamentului, rămânând un element statement pentru intrarea în casă.
Câteva dintre corpurile de iluminat utilizate pentru acest proiect sunt:
Corpuri de iluminat disponibile la comandă
Pentru proiecte originale, personalizate, putem oferi clienților noștri corpuri de iluminat realizate la comandă. Vă rugăm să accesați secțiunea: